Sistemul de sănătate se confruntă cu provocări fără precedent cauzate de pandemie, dar și de factori cunoscuți, precum îmbătrânirea populației, creșterea poverilor bolilor cronice și subfinanțarea cronică, a arătat Alina Culcea, președintele Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), la Profit Health.forum. Probleme persistă, însă, și pentru industria farmaceutică, având în vedere că, până la momentul la care un tratament de ultimă generație poate ajunge la pacienții români, companiile farmaceutice încă așteaptă în medie peste 800 de zile de la aprobarea de către Agenția Europeană a Medicamentului.
Alina Culcea, Director General Amgen România, a fost aleasă pentru un nou mandat de doi ani în funcția de Președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).
Compania farmaceutică americană Amgen a anunțat că o numește pe Alina Culcea în funcția de Director General al sucursalei din România.
Novartis România, subsidiara locală a grupului farma elvețian Novartis și al treilea producător de medicamente din România, a anunțat marți numirea olandezului Adriaan Kooy în funcția de director general. Anterior, postul a fost ocupat timp de 10 luni de Alina Culcea.